Asociația Susținerea Ințiativelor Sănătoase și Farmaciile MaxiFarma vă invită, cu mic, cu mare, sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, la spectacolul Am o căsuță mică susținut de Gașca Zurli.

Evenimentul face parte dintr-o campanie de informare cu privire la importanța unui sistem sănătos, printre sponsori numărându-se și Uractiv,  Propolis C și Imunotus.

Intrarea la spectacol se face pe bază de invitație. Mai multe detalii puteți obține în Farmaciile MaxiFarma din Ploiești.

Spectacolul Am o căsuță mică este o producţie originală plină de energie şi culoare, cântece şi veselie, interactivitate şi superdistracţie. Timp de o oră, copiii şi părinţii cântă şi dansează împreună cu Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel şi Truli. Cei patru prieteni au pregătit farse cu care o vor surprinde pe Tanti Prezentatoarea, iar Tura Vura se va confrunta cu o sală protejată de Zâna Bună.

Se găsesc aici toate ingredintele unui spectacol minunat: cântece vesele şi antrenante, costume colorate, recuzită atrăgătoare şi multă bucurie. Povestea spectacolului e foarte simplă. Gaşca Zurli are nevoie de o căsuţă în care să locuiască toate animăluţele de pluş prietene. Numai că să faci o casă nu e chiar o joacă. Îţi trebuie un plan, instrumente potrivite şi, mai ales, un meşter priceput. Aşa este introdus în scenă Yuppy, cel mai harnic şi haios constructor.

Yuppy trasează roluri clare fiecăruia. Fetiţa Zurli se ocupă de decoraţiuni, Clopoţel, calificat de pălăria de pe cap, e responsabil pentru acoperiş, iar Tanti Prezentatoarea de finanţe. Truli şi Zdrăngănel sunt responsabili cu trăinicia căsuţei. Constructorul Yuppy se dovedeste a fi şi foarte talentat, aşa că ajuta şi la atmosfera de veselie prin cântece şi dansuri meşterite. După ce căsuţa e gata, Zâna Bună vine să adauge un strop de magie şi aduce o steluţă fermecată, care să vegheze şi să apere casa.

Şi pentru că aventurile Găştii parcă nu au farmec fără Tura-Vura, vrăjitoarea împiedicată îşi face apariţia pe, sau mai bine zis pe lângă Vrăjimăturica ei iubită. Se burzuluieşte, se strâmbă şi se enervează că nu reuşeşte să dărâme casa. Ne aduce aminte cum mănâncă ea numai cartofi prăjiţi şi ciocolată şi încearcă încă o dată să convingă sala de cât este de înfricoşătoare. Nu reuşeşte decât să stârnească râsete bune. Până la urmă, constructorul Yuppy dovedeste ca e priceput chiar la toate şi o convinge pe Tura Vura să promită cu mâna pe nas că va mânca sănătos.

Ca întotdeauna la Zurli, nu doar copiii ci şi părinţii sunt implicaţi. Spectacolul are poveste, este interactiv, te ţine în priză şi te ridică de pe scaun, vrei nu vrei. Părinţii trebuie sa cheme muzica, să răspundă la întrebări cu sinceritate, să cânte şi să danseze. Copiii sunt lăsaţi liberi. Dacă vor să vină lângă scenă vin, dacă nu, urmaresc spectacolul de pe scaun, au voie să se şi plimbe în sală, doar să nu îi deranjeze pe ceilalţi. Această libertate crează impresia unei mari familii, unită de energia care se crează în sală, de bucuria trăirii sau amintirii copilăriei cu dansuri şi cântece vesele şi antrenante.


Caseta tehnică:

Scenariul: Mirela Retegan
Muzica: Cornel Sorian
Regia: Vadim Rusu

Costumele/scenografia: Anca Cernea

Distribuţia: Fetiţa Zurli – Vero Caliman, Clopoţel – Alex Stama, Zâna Bună – Gabi Plopan, Tanti prezentatoarea – Mirela Retegan, Yuppi – Alex Tcaci, Truli – Răzvan Marina, Zdrăngănel – Marius Petrescu

Coordonare muzicală – Marius Aştilean